miercuri, 20 mai 2009

H2O - Adaugă apă (H2O - Just Add Water)


H2O - Adaugă apă este un serial de televiziune australian pentru copii care a fost filmat pe Gold Cost (Coasta de Aur), dar scenele de la şcoală au fost filmate la colegiul Somerset, din Sydney.

A fost difuzat pentru prima dată pe Network Ten în Australia, iar acum se difuzează pe Disney Channel, Nickelodeon UK, Cartoon Network şi alte canale în peste 100 de ţări.

În serial este vorba despre trei adolescente: Cleo, Emma si Rikki care se confruntă cu problemele obişnuite ale adolescenţei şi cu încă una, ceva mai complicată: sunt sirene şi au puteri asupra apei.

Cu toate că serialul fusese plănuit să aibă doar două sezoane (52 episoade), producătorul Jonathan.M.Shiff a confirmat faptul că al treilea sezon va fi realizat în 2008, motivând afirmaţia cu potenţialul pe care îl au acele puteri supranaturale deţinute de 3 adolescente obişnuite.

H2O - Adaugă apă este difuzat în România pe Jetix şi este dublat în limba română. Este difuzat de asemenea în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Australia, Mexic, Spania, Rusia, Germania, Ungaria, Polonia, şi alte ţări.

22 de comentarii:

  1. Imi place foarte mult H2O! E SUPER!Ma bucur ca a aparut aceasta revista.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna sunt ANTONIA !!! Am cumparat aceasta revista si este cea mai tare !!! Doar 3,99 lei . Are un poster grozav si imagini frumoase . Datorita acestei reviste am aflat lucruri noi despre inot . Iubesc sa inot !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. clauditzaz_zapacita@yahoo.com6 iunie 2009 la 02:54

    asi vrea si eu!

    RăspundețiȘtergere
  4. e super h20 sunt cele mai frumoasa:X:X:X

    RăspundețiȘtergere
  5. sunt super aceste fete....le ador pur shy si simplu....mai ales pe rikky deoarece ea e preferata mea

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna miam luat si eu cele 2 numere din revista h2o in place la nebunie dar acumm pt nr 3 o sa trimit si eu un desen mias dorii ca acestei splendite si frumoase reviste sa i se de-a si cadouri!!! o mare fana h2o va multumeste ca ati creeat aceasta splendita revista,eu:adriana!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. cand a aparut nr 1 din revista h20..nu am gasit doar nr2...se mai poate comanda sau ceva sa fac pt a primii cumva nr1....va rog?

    RăspundețiȘtergere
  8. salutare fetelor!Eu sunt jaravete iasmina si imi place revista h2o.Eu seman mult cu cleo .asi vrea in numarul 5 din septembrie sa puneti un poster numai cu cleo,dar si cu celelalte .Va ador!!!!am chiar papusa barbie emma .desii am 12 ani eu nu ma joc cu ea ci doar cand imi este dor cand nu o mai vad in seria a trea!multi pupici!

    RăspundețiȘtergere
  9. buna sunt andra si imi place foarte mult de emma daca vreti sa vb cu mine pe mess uitati adresa andra0199

    RăspundețiȘtergere
  10. BUNA DRAGI SIRENE SUNT O FANA DE A VOASTRA CHIAR MI-AM FACUT UN BLOG DESPRE VOI PT. A VA DOVEDII CA SUNT O FANA INFOCATA

    RăspundețiȘtergere
  11. Dragi sirene,
    Va citesc revista cu multa placere.Dar as vrea sa va intreb cum sa obtin note de F.B. la scoala.Mereu imi fac temele si-mi invat tot.Sunt si atenta.Dar as dori sa aflu si alte strategii.

    Cu drag
    Raluca

    RăspundețiȘtergere
  12. serialul e SUPPER
    E PREFERATUL MEU
    NU AM RATAT NICI UN NR DIN REVISTA MEGAPOSTERE SAUCARTE

    RăspundețiȘtergere
  13. de ce aratatzi numai aceasta poza lewaia???..de mai sus..AAAA???

    RăspundețiȘtergere
  14. sper sa puneti un cadou ca un pix cu h2o un carenteletc

    RăspundețiȘtergere
  15. ador h2o si revista imi place mooooolt de tot

    RăspundețiȘtergere
  16. vreau sa aflu cand va incape sezonul nr 3...va rog sa-mi raspundetzi sunt nerabdatoare...te iubesk Zane dar shi pe tn Rikki

    RăspundețiȘtergere
  17. ............. si indiana evans....

    RăspundețiȘtergere
  18. sunteti super miar place sa fiu si eu in serialul vostru

    RăspundețiȘtergere